Viata se sfarseste uneori atat de brusc, atat de subit. Azi ma intorceam la Cluj din directia Floresti, in fata era o coloana de masini, o coloana destul de consistenta, banuiam ca e o lipsa de fluenta in trafic ca de obicei pe acea artera, la intersectia de la intrare. Am vazut dupa cateva minute ca nimeni nu inainteaza, apoi am observat oamenii iesiti din masina, – banuisem ca s-a produs vreo coliziune. Nu departe de noi un sofer a inceput sa povesteasca ca in fata lui s-a produs un accident cand mergea pe directia Cluj – Floresti(deci pe sens invers directiei in care ne indreptam), dar acum se intorcea. In fata lui se afla un tir, iar la un moment dat s-au lovit frontal doua masini, o Skoda Octavia si un Matiz. Din relatarile persoanei respective reiesea ca existau doar raniti dar nu foarte grav. Un priten cu o alta masina si foarte curajos in trafic, a depasit coloana pe contrasens si s-a apropiat foarte mult de locul accidentului, noi eram la circa 1km de locul groazei. Dupa cateva minute ne informeaza ca doua persoane au trecut de pragul acestei vieti, au intrat intr-o zona unde sunt convins ca nu isi propusesera inca. Au fost secerati de chemare venita parca de dincolo, o chemare caruia nu i-au putut face fata.
Dupa aproximativ 40 de minute traficul s-a redeschis iar coloana s-a elibera indreptandu-se spre locul unde cu aproximativ o ora si jumatate se gaseau oameni care se gandeau la viitorul lor, oameni care isi petreceau viata ca noi toti, cu griji probabil materiale, cu zbuciumul infernal al vietii din Romania. Da, acei oameni nu stiau ca azi va fi inmormantarea lor, au plecat, au plecat dintre noi, da acum nu mai sunt oricine au fost ei aici pe pamant. O viata terminata subit, o viata poate neimplinita, poate implinita, poate impacata cu Dumnezeu poate neimpacata, dar au plecat – acum daca i-am cauta nu i-am mai putea gasi intre cei vii. Poate daca am putea vedea dincolo – atunci am intelege ce s-a intamplat in acele fractiuni in mintea si un sufletul lor. Stim in schimb, ce s-a intamplat cu trupurile lor, au fost zdrobite, zdrobite de destinul pe care nu si l-au calculat bine, destin care le-a scapat din maine pentru o fractiune – fractiune care nu i-a iertat de aceasta data.
M-a incercat o emotie atat de puternica incat de abia m-am abtinut sa nu simt gustul sarii pe buze,dar acum il simt, il simt pe buze si pe limba, atunci simtisem doar, ca privirea mi se incetoseaza iar lacrimile imi acopera pupilele. Nu ii cunosc pe oameni, nu stiu cine erau de unde veneau si care era destinatia pe care si-o propusesera, dar stiu destinatia unde au ajuns. Da, au ajuns – oare au fost intampinati de Hristos, oare au fost intampinati de… nimeni nu stie, dar Dumnezeu a privit trecerea lor dincolo de barierele mortii.
Octavia era inafara carosabilului, lovita de un gard puternic, parca de beton, un gard care le-a oferit ultima parcare(nu vazusem foarte bine locul groazei din cauza multimi de politisti din jur), atat masinii care a fost deteriorata foarte grav cat si pasagerilor. S-a lovit cu multa forta de obstacolul care a fost de aceasta data neingaduitor, nu a vrut sa ii lase parca, pazindu-si cu foarte multa vitejie curtea care se afla in spatele lui.
Ma gandesc daca Dumnezeu va ingadui intr-o clipa sa imi prezint documentele de iesire, la vama acestei vieti – oare voi fi pregatit? Oare pot zice ca mi-am implinit viata, sau daca am implinit destinul ce mi l-a dat Dumnezeu, sa il urmez?
Totul se termina intr-o fractiune ….doar o fractiune…
____________________________
* – poza nu este luata de la locul accidentului.
morale si liberi cugetatori. In momentul in care incepem relationarea cu o noua persoana ii acordam un cont de incredere, cont de o anumita valoare proportionala cu experientele de viata pe baza carora ne-am format o viziune despre societate.
