Sigmund Freud oferea ca si solutie de tratare a nevrozele metoda psihanalitica, prin aducerea în constient a dorintelor inconstiente si refulate. Hristos a propus o alta Cale afirmand ca El este Calea Adevarul si Viata, Adevarul va va face liberi.
Hristos a adus singura solutie reala pentru omenirii , Freud in schimb [desi genial] a deschis cutia Pandorei.
Richard Wurmbrand intr-una din expunerile sale povestea despre un securist care batut fiind la randul sau de altii securisti din cauza unor controverse, a ajuns in celula unui pastor batut de el cu foarte putin timp in urma, atat de crunt incat sfarsitul acestuia era iminent. Pastorul vazand ca “ucigasul sau”[cum il numea Wurmbrand] este la un pas de moarte si el, a venit ajutat de altii doi, la patul acestuia sa il mangaie pe cap si i-a spus :”ai fost tanar, n-ai stiut ce ai facut, eu te iubesc din inima intreaga eu ti-am iertat tot si nu numai eu -te asigur- ci toti credinciosii pe care i-ai chinuit sau ce le-ai facut – toti te-au iertat”. Ca mai apoi tanarul sa creada in Hristos in puterea Sa de iertare si de iubire si dupa cateva ore ambii au trecut pragul acestei lumi impreuna iertati si mantuiti.
Aceasta relatare a lui Richard W. m-a impresionat foarte mult si am inteles cat de departe poate merge puterea iubirii si a iertarii. Generatiile contemporane incearca prin forta intelectului sa arate celor din jur iubire[transmitand defapt elemente contradictorii mesajului expus], dar rezultatele sunt mai degraba teoretice in schimb impactul unei afectiuni asa puternice ca acelui pastor ramane pe departe o solutie net superioara.
Incapacitatea multora de a intelege Dragostea Divina de a-si schimba comportamentul, este o consecinta a unei culturi crestine doar teoretice lipsita de miracolul frumusetii dragostei Divine exprimata prin noi. Teoria lipsita de capacitatea in sine – este practic ca o busola care indica nordul in doua directii diametral opuse.
Intrebarea fundamentala este : teorie sau practica?
