Exista trei motive de baza pentru care crestinii sunt ipocriti.
1. Crestinii sunt ipocriti pentru ca au inceput sa cunoasca dogma crestina de foarte putina vreme, iar la nivel de comportament inca nu au reusit sa isi sedimenteze trasaturile acesteia.
2. Uneori aspectele care ne determina sa ii consideram ipocriti pe crestini sunt elemente extrase din contextul lor real si puse intr-un alt context impropriu, care le schimba radical semantica. Crestinismul si comportamentul crestin isi au propriul cadru de interpretare, decontextualizarea creeaza un fundal eronat de descifrare. Lipsa detaliilor suficiente pentru a interpreta atitudinile cuiva pot duce la o interpretare total gresita.
3. Crestinii sunt catalogati ca ipocriti pentru ca sunt ipocriti. Aspectul lor comportamental este bazat pe un fundament gresit. Relatia lor cu Hristos este rupta, iar viata lor se alimenteaza din secularism. Viata lor nu reflecta deloc dragostea Lui Hristos.
Cameleonismul sau ipocrizia isi are radacina in comportamentul adamic, caracterizat prin ascunderea aspectelor rusinoase ale comportamentului. Persoanele ipocrite sunt lipsite de transparenta pentru ca le este rusine de faptele pe care le comit, ceea ce le determina sa isi construiasca un scut protector, care sa le confere un cadru de manifestare al propriului sine, nederanjat de parerile externe ale altora.
Fiecare din noi ne confruntam cu falimentul propriu, in schimb cameleonistul considera ca esecurile sau tabieturile noastre mai putin morale trebuie tinute in seiful intim si nu trebuie eliminate. Desigur nu este bine sa ne facem publice falimentele, deoarece multi ne vor cataloga in raport cu aceste fapte, pierzand imaginea de ansamblu si totodata dandu-ne o alta valoare decat cea reala. In schimb cameleonistul isi construieste un comportament paralel si in antiteza cu cel afisat ca si imagine. Minciuna este foarte des utilizata pentru a mentine barajul in spatele caruia isi desfasoara si manifesta adevarata identitate. Cameleonistul se considera falimentar in eliminarea unor aspecte necrestine din viata lui (ma refer la persoane cu convingeri crestine), refuza sa se mai confrunte cu ele si vede chiar un avantaj personal in mentinerea lor.
Cameleonistul crede ca este o persoana adaptata, si ca poate juca rolurile diferite in situatii diferite, putandu-si transforma personalitatea raportat la cerintele reperului de referinta. Manifestarea unor trasaturi de caracter antitetice nu demonstreaza ca este crestin. Crestinul nu poate manifesta si nu are dreptul sa manifeste trasaturi antitetice, sa arate in anumite cercuri ca este o persoana morala, onesta iar in alte cercuri sa demonstreze o etapa avansata de imoralitate si lipsa de onestitate. Adaptabilitatea in sensul de comportament bivalent, secularist versus comportament crestin nu este in sens crestin adaptabilitate ci o mare iluzie.
Desigur sfera sociala incurajeaza crearea unui comportament ipocrit, aratand avantajele care pot rezulta in urma adoptarii unei astfel de atitudini. De aceea este recomandat sa ne alegem cercurile de influenta cu mare atentie. Alegeri aparent banale pot degenera in destine cu final etern foarte tragic.
pety said
Imi place foarte mult aceasta analiza psihologica a cameleonismului crestin.
Cred ca reflecta realitatea.
Mi-a placut mai ales punctul 2. O explicare ce se potriveste in foarte multe cazuri. Decontextualizarea este vinovata pentru o multime de atribuiri eronate.
De asemenea, analiza patrunzatoare asupra “cameleonului” este pretioasa.
Da, asa zisa adaptare nu este decat o mare iluzie.
Felicitari pentru articol!
Camix said
Periculos şi să te adaptezi prea repede. E drept că depinde şi la ce anume te adaptezi. Dacă te adaptezi la fusul orar, îţi foloseşte. Dar dacă te adaptezi la un principiu infect care bântuie în colectivul tău, atunci nu-ţi mai foloseşte (spiritual, poate utilitar – da).
Şi e foarte greu de trasat linia între locul în care se desparte adaptarea cea bună, care poartă în ea supravieţuirea sau chiar progresul personal pozitiv, de adaptarea cea rea.
Iar adaptarea cea rea poate fi de suprafaţă – cameleonismul – şi de profunzime, stricarea la minte. Olegătură foaret strânsă totuşi între cele două: odată ce faci pe prostul (cameleonism), s-ar putea să rămâi aşa (în profunzime).
romuluss said
Pety, multumesc pentru apreciere.
Cameleonismul s-a raspandit foarte repede si a acaparat vietile multora, datorita avantajelor. Viata de crestin este o viata de autoperfectionare continua, acest fapt implica o multime de probleme, framantari, neajunsuri, dar totodata si succese, implinire si un alt standard de fericire. De fapt nota dominanta a crestinului trebuie sa fie fericirea.
Esecurile ii dezamagesc pe unii si ajung la concluzia ca solutia de compromis este unica solutie viabila. Aspectul compromis al vietii nu pozeaza bine in exterior, iar cei de langa noi nu ne accepta astfel, in aceste conditii unii au ales solutia de compromis de “adaptare” la cadrul de referinta.
Unii nici un isi dau seama ca sunt ipocriti, pentru ca practica acest sport de prea multa vreme
.
romuluss said
Camix, crestinul nu se adapteaza la o viata sub standardele morale. In Biserica inger, iar acasa, la disco, la serviciu drac impielitat – nu exista asa ceva.
Multi ajung la o stare de inchistare, de devalorizare, de lipsa de imagine corecta asupra sinelui incat ei se cred in interiorul cadrului moral crestin.
Crestinii nu sunt obisnuiti sa faca o introspectie, sa isi analizeze gandurile, sa isi duca in laborator comportamentul si astfel ajung la un moment dat sa avem o viata bivalenta. Bivalenta este de fapt o lipsa de dragoste crestina, de forta spirituala.
Cineva sugera sa iti construiesti o lista a pacatelor mentionate de Scriptura si sa faci din cand in cand o analiza a comportamentului in lumina listei. De fapt listele sunt intalnite de mai multe ori in NT – si o parcurgere cu viteza I pe lista ar face foarte bine.