Multi ajung la o stare de inchistare, de devalorizare, de lipsa de imagine corecta asupra sinelui incat ei se cred in interiorul cadrului moral crestin.

Crestinii nu sunt obisnuiti sa faca o introspectie, sa isi analizeze gandurile, sa isi duca in laborator comportamentul si astfel ajung la un moment dat sa avem o viata bivalenta. Bivalenta este de fapt o lipsa de dragoste crestina, de forta spirituala.

Cineva sugera sa iti construiesti o lista a pacatelor mentionate de Scriptura si sa faci din cand in cand o analiza a comportamentului in lumina listei. De fapt listele sunt intalnite de mai multe ori in NT – si o parcurgere cu viteza I pe lista ar face foarte bine.

Cameleonismul s-a raspandit foarte repede si a acaparat vietile multora, datorita avantajelor. Viata de crestin este o viata de autoperfectionare continua, acest fapt implica o multime de probleme, framantari, neajunsuri, dar totodata si succese, implinire si un alt standard de fericire. De fapt nota dominanta a crestinului trebuie sa fie fericirea.

Esecurile ii dezamagesc pe unii si ajung la concluzia ca solutia de compromis este unica solutie viabila. Aspectul compromis al vietii nu pozeaza bine in exterior, iar cei de langa noi nu ne accepta astfel, in aceste conditii unii au ales solutia de compromis de “adaptare” la cadrul de referinta.

Unii nici un isi dau seama ca sunt ipocriti, pentru ca practica acest sport de prea multa vreme .

Iar adaptarea cea rea poate fi de suprafaţă – cameleonismul – şi de profunzime, stricarea la minte. Olegătură foaret strânsă totuşi între cele două: odată ce faci pe prostul (cameleonism), s-ar putea să rămâi aşa (în profunzime).

Cred ca reflecta realitatea.
Mi-a placut mai ales punctul 2. O explicare ce se potriveste in foarte multe cazuri. Decontextualizarea este vinovata pentru o multime de atribuiri eronate.

De asemenea, analiza patrunzatoare asupra “cameleonului” este pretioasa.

Da, asa zisa adaptare nu este decat o mare iluzie.

Felicitari pentru articol!