Definirea notiunilor
Un fapt suprinzator, dar totusi adevarat este considerarea de catre crestini a notiunii de schimbare comportamentala ca o notiune care necesita lamuriri. Arhitectura crestinismului este construita pe necesitatea modificarii comportamentului printr-o continua perfectionare a acestuia.
Iacov afirma :”tot asa si credinta:daca nu are fapte este moarta in ea insasi”(Iacov 2:17) .
Astfel in viziunea lui Iacov exista o unitate indivizibila intre credinta si fapte, absenta unui segment presupunand automat si lipsa celuilalt. Acesta unitate implica o evolutie sau involutie paralela a celor doua. Daca credinta evolueaza acest fapt poate fi observat printr-o evolutie a comportamentului si reciproc. Involutia deasemea este observabila in aceiasi masura si la nivel de fapte cat si la nivel de credinta.
Petru sustine din nou necesitatea modelarii atitudinilor (2 Petru 1:5-9):
“De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.“
Spectrul de atitudini descrise de Petru reprezinta un potential care confera crestinului stabilitate si continuitate in echilibrul vietii crestine. In timp ce lipsa acestui pachet de atitudini determina o instabilitate comportamentala si de credinta. Efortul propus de Petru este unul considerabil.
Pavel afirma in Efeseni 22-24 afirma :
“Cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;
şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre,
şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.”
Pavel surprinde dinamica comportamentala chiar mai bine decat Iacov si Petru, dar din perspectiva tehnica. Comportamentul trebuie sa fie intr-o continua reformare, aceasta insemnand o dezobisnuire de vechile atitudini si tipare comportamentale si o reobisnuire cu noile atitudini.
Introspectia din punct de vedere crestin este autoanaliza comportamentului propriu in lumina conduitei crestine prezentata de Sfanta Scriptura. Cum precizam in primul articol, observatia este primul pas prin care indetificam tiparele gresite de comportament, dupa care elaboram strategii de insusire a noului comportament.
Camix said
“După roadele lor îi veţi cunoaşte”. Îmi amintesc şi de asta, pentru că se încadrează bine în dezbaterea ta.
Şi atunci, dacă nu sunt efectele (roadele), îţi ridici semne de întrebare dacă ar fi avea unde să existe o cauză (credinţa).
Dacă stăm să ne gândim, absenţa efectelor nu neapărat demonstrează că nu există cauza; poate să însemne şi asta, e drept. Sau paote însemna că natura cauzei e diferită de cea care ar trebui să fie; nu neapărat absenţa credinţei, ci invizibilitatea ei (după cum citai sus, e “moartă”); cu alte cuvinte, poate existentă, dar inutilă. Şi atunci la ce bun să ne lăudăm că există, nu?
Iar apoi, lansarea invitaţiei spre observaţie, instrospecţie e foarte necesară. Introspecţia în propriile acte şi propriile efecte ale credinţei noastre. Pentru că ne e mai uşor să analizăm efectele altora, decât ale noastre şi e mai greu să spunem vis-a-vis de credinţa noastră că nu e suficient de vizibilă şi că ar fi de lucru.
romuluss said
Camix, ai observat foarte corect, roadele sunt elemente definitorii a starilor interioare, a noastre in fapt. Dar pentru a aduce roade trebuie sa ne perfectionam comportamentul permanent.
Credinta negeneratoare de conduita exemplara, nu este credinta, ai remarcat foarte corect.
Este foarte important ca extrospectia – cu care suntem atat de obisnuiti sa o practicam – sa o transformam in introspectie.
pety said
Unii comentatori crestini afirma ca este diferenta intre silirea spre un comportament sfant de pe baze firesti, naturale si intre nevoirea de sfintenie prin Duhul.
Care este diferenta dintre cele doua abordari? Cand si cum se pozitioneaza crestinul pe vreuna din cele doua?
____________________________________________________
Pety ai surprins foarte bine existenta unei alternative, decat cea naturala la care ne gandim toti ca fiind singura posibilitate. Exista doua alternative prin care putem atinge acelasi obiectiv, metoda autosilirii, care in general conduce la depresii si in final la abandonarea luptei si desigur exista apoi un recul specifil oricarui insucces major – acela al libertatii necenzurate.
Alternativa a 2-a este descrisa f bine de WN in cartile sale. Totusi exista anumite neclaritati care impiedeca experimentarea cu succes a teoriei. Sti mai multe detalii legate de esecurile generate de alternativa prezentate de Wantchman Nee?
pety said
Nu numai WN este punct de referinta in “tratarea problemei”. Sunt si altii.
John Stott (Crucea lui Christos), Neil T. Anderson (Biruinta asupra intunericului) si inca vreo cativa.
Caderile repetate trebuie analizate in functie de persoana (subiect). Istoria sa personala, evolutia si gradul de “maturitate” a viciului(-iilor), nivelul spiritual (posibil ca la esecuri constante sa avem de-a face cu copii/prunci in credinta), conceptia despre lume si viata, structura cunostintelor si convingerilor scripturale (harta/viziunea reflectata/interpretata a situatiilor d.p.d.v. biblic) etc.
Unii cunosc eliberare imediat, altii intampina rezistenta serioasa la schimbare. Identificarea cauzelor in functie de persoana, personalitate, istoria personala ar putea ajuta la transformare. Dupa cum se observa, e o interactiune cu o alta persoana, matura din punct de vedere spiritual, care, prin Duhul Sfant, poate pune degetul pe rana, in vederea vindecarii, restabilirii.
Am introdus foarte multi poate, datorita faptului ca nici Dumnezeu nu poate transforma daca persoana nu-si doreste acest lucru. Ordinea biblica este:
1. Dumnezeu a facut marele pas prin jertfa Fiului Sau;
2. Omul trebuie sa faca un pas spre Dumnezeu;
3. Dumnezeu ii va veni in intampinare.
Trecut, prezent si viitor. De observat ca prezentul continuu ii apartine peroanei/omului. Asadar, daca hic et nunc (aici si acum) nu se doreste transformarea si nu se realizeaza minima actiune volitiva in acest sens, atunci transformarea caracteriala nu poate avea loc (caci acesta e subiectul – conduita).
Un obstacol in transformare este caracterul placut, reconfortant al pacatului, iar datorita acestai caracteristici apare ceea ce epistola catre Evrei numeste “usurinta pacatului de a ne infasura”. Pentru un crestin adevarat dupa terminarea fazei placute a consumului, urmeaza faza negativa, de stanjeneala, sentiment acut de vinovatie, nevoia urgenta de restabilire a relatiei, prin rugaciune de marturisire si pocainta.
Dinamica acestui fenomen este descrisa in Romani7 – “pacatul a luat prilejul sa se nasca in mine, prin porunca tot felul de pofte” (corespondentul interior), pacatul care este in mine, mai tare decat vointea, mintea si inima (afectivitate) mea, iar in Iacov avem o structura si dinamica magistral redata: “fiecare cand este ispitit este atras de pofta lui insusi si momit”.
Scriptura motiveaza la o conduita sfanta prin reliefarea aspectelor negative ale pacatului asupra propriei vieti spirituale, asupra trupului, dar mai ales asupra relatiei cu Dumnezeu. Intristarea Duhului Sfant il pune pe crestin la cheremul celui rau, si-l afunda tot mai mult in vicii, devenind astfel dependent. Starile negative se accentueaza, situatiile de criza se multiplica. Ori se ajunge in situatia din Romani 7:14-24, cu accent pe 24
, ori se dezvolta mecanisme defensive specifice: rationalizari, negari, defetisme etc. Intre aceste doua extreme exista, evident, diferite stari, variatiuni.
De asemenea un element important (dupa mine, cel mai important) este nevoia launtrica de transformare care apare la cel nascut din nou. Aceasta trebuinta interioara emergenta este aratata in Scriptura in mod specific: lucrurile pe care altadata le faceati cu placere, acum va este rusine sa le faceti sau de aceea nu puteti face tot ce doriti, deoarece exista un conflict intern fundamental intre natura corupta si Duhul Sfant.
Pe acest principiu (o legitate interioara care apare la nasterea din nou reala) se pot pun bazele unei transformari in profunzime. De pe aceasta baza crestinul trebuie sa invete “a umbla prin Duhul”.
Detaliile se gasesc in biserica, unde preotul, pastorul, cel cu darul invataturii biblice stie sa dea detalii, sa calauzeasca.
Sa nu-l uitam, deasemenea, si pe consilierul spiritual.
elisa said
Nu am timp sa citesc pe indelete,
o voi face cuprima ocazie,
dar ma bucur sa vad ca va vad pe aici,,prietenii lui Patratosu,Doamne ajuta-ne pe toti sa-I fim placuti Lui prin dragostea fata de aproapele.
romuluss said
Multumesc Elisa de vizita.
elisa said
Nasterea din nou,este atat de importanta.Nu sunt calauziti crestinii pe aceasta cale,spre ascultarea de Duhul.Imi amintesc ca prima carte,pe care am citit-o a fost Viata crestina normala a lui W Nee.
Ca sa traiesti dupa indemnurile Duhului e singurul lucru placut lui Dumnezeu…dar parca nu Il mai simt ca altadata…nu mai este aceeasi dorinta vie a mea…le stiyu pe toate,tot tot,,,dar fac mai putin decat atunci cand nu le stiam,le descopeream si ma steraduiam cu placere sa le implinesc.De ce o fi asa?
Nu accepta compromisul ,categoric,am o linie clara..dar nu sunt mulumita de mine…nu falsa smerenie este asta, si tristete…E f.putina profunzime in ceea ce se traieste,asta ma influenteaza in rau…
Transformarea fiintei mele cere efort din partea mea,dar nu mai am vointa ca altadata,de ce? daca Domnul da si vointa si infaptuirea,de ce nu mi le da?ce am? ce fac rau?
romuluss said
Draga Elisa, multumesc de vizita promisa.
Dinamica vietii crestine ne directioneaza spre nemultumirea de sine tocmai ca sa dorim sa ne modificam standardele comportamentale in acord cu Sfanta Scriptura.
Desigur, apare acel blocaj de care zici, dorim sa facem pasi in directia transformarii dar simtim aceeasi neputinta pe care o simtea si Sfantul Apostol Pavel in Romani cap 7.
Constatam ca lucrurile nu sunt chiar asa simple cum par. Faptul ca luam decizia de schimbare, facem pasi in directia aceasta cu o dorinta vie, totusi nu ne aduce rezultatul dorit. Fiecare din noi intalnim acel prag si acea zbatere in neputinta.
In Romani cap 7 paradoxal Pavel ca si model de viata crestina desavarsita,
prezinta offul sau, ca mai apoi brusc la inceputul capitolului 8 sa afirme obtinerea unui succes in framantarea sa
Schimbarea brusca de atitudine a lui Pavel scoate in evidenta faptul ca s-a produs o modificare cu el, dilema lui este rezolvata, datorita umblarii dupa calauzirea data de Duhul Sfant. In alte cuvinte Dumnezeu ii arata ca rezolvarea problemelor sale se gaseste in umblarea dupa calauzire.
Desigur umblarea in calauzire ne introduce in alt mare capitol crestin, care pentru a fi inteles este nevoie de multa Lumina divina, iar pentru intelegerea acestui lucru rugaciunea ne este cea mai buna calauza.
elisa said
Pavel a umblat calauzit de Duhul,incat a putut sa spuna”calcati pe urmele mele,ca si eu calc pe urmele lui Hristos”
Eu cred ca am ramas si ma intorc frecvent in Romani 7,parca romani 8 e prea departe..
Cand citesc 1 Ioan e si mai si..”cel neprihanit nu mai pacatuieste”?????
Si ce nu pot deloc sa inteleg,cum estefirea mea rastignita la Cruce,daca eu o vad ca se ridica mereu…o,daca as putea intelege cum e rastignita
in toate cele,nu numai in unele,care s-au terminat odata cu nasterea din nou:vorbirea vulgara,fumatul,minciuna,furtul..de ce nu le-am lasat pe toate tot atat de usor?
…Si vointa mea..? ce se intampla cu ea?da ,rugaciunea,,,
Are importanta si e normal s ane rugam pentru Duhul Sfant,ca fratii penticostali?
Da,e nevoie in toate de Lumina divine,dar stiu exact ce trebuie sa fac,dar nu fac,,,adica…ma intristez,ma dau deoparte de frati,fiind ca vad ca nu sunt seriosi,prefer singuratatea ,desi imi place sa am frati si surori care sa fie duhovnicesti,vointa nu mai este cea care a fost,
si dragoste?dragoste nu mai stiu cata mai am?
romuluss said
Elisa,
In viata crestina umblarea calauzit de Duhul nu este un apanaj al unei elite de crestini,este o cerinta, un standard. Desigur maturitatea isi spune cuvantul intotdeauna vizavi de receptivitatea noastra la calauzirea de zi cu zi. Maturitatea in schimb se formeaza, ramanerea doar la nivele submediocre in viata de crestin nu este decat o mare greseala, o atitudine ca si a robului care si-a ascuns talantul. Sa nu uitam ca Dumnezeu judeca aspru delasarea, lipsa de ambitie in a-L cunoaste pe El. Ca si crestini delasarea este cel mai mare pacat pe care il putem comite.
Ce spune Ioan acolo are un alt sens mult mai profund, deci interpretarea pe care o facem la o citire simpla este doar o mare greseala.
Procesul de maturizare elimina emotiile copilaresti in partasia crestina pe care o avem cu Dumnezeu. Rugaciunea nu mai este intotdeauna la fel de pasionanta, cititul Scripturii pare a fi arid, avem impresia ca tot ceea ce a fost bun a disparut, in schimb Dumnezeu vrea sa ne dezvolte vointa. Lucrurile se fac prin vointa, nu prin emotii. Un om ghidat doar de emotii este instabil pentru ca emotiile sunt rezultatul unor factori fluctuanti.
Intr-adevar exista paradigma gresita in care orice emotie pozitiva este interpretata ca si atingerea facuta de Dumnezeu. Cred ca Biblia nu incurajeaza un comportament de acest fel.
Dragostea este altceva decat in mod uzual intelegem. Dragostea crestina inseamna perseverenta decizia de fiecare moment de a pazi poruncile. Dragostea fata de cei din jur nu se rezuma la simpatii ci la empatii.
Definitiile care apar in lumea crestina pun accent pe emotii, sa simt ca il iubesc, sa simt ca….., in schimb lucrurile nu ne sunt prezentate asa in Scriptura. Sunt definitii eronate care doar duc spre unghiuri complet inchise si astfel ajungem sa rastalmacim complet comportamentul crestin. Emotiile in general sunt rezultatul deciziilor luate si nu invers.
elisa said
Nu ma influenteza emotiile,poate daca as fi penticostala .
Nu starea emotionala e definitorie,sunt bucuros,e bine……nu sunt bucuros, e rau,
poate sunt trist dar e bine duhului meu.
Nu,in Cartea Cartilor,e vorba de duhul pe care il ai,el te conduce in a lua deciyii,nu emotiile,
emotia este inselatoare,asta a fost greu sa inteleaga prietena mea,care e penticostala,dar i+am dat sa citeasca Maturitate spirituala de Samuel Costiuc,unde se explica f.bine,diferenta dintre suflet si duh.
Sabia care desparte duhul de suflet…este aceea care iti arata unde te afli.Da ,vointa este cea care ni se cere,dar spune Cuvantul ca nimic din ceea ce avem bun,nu e de la noi,caci suntem rai in totalitate.
Vointa e cea care scade prima ,asta nu inseamna delasare,pentru ca constati raul si nu+l doresti.Nu ai jurul tau persoane dornice de traire,nu esti intr+o biserica in care se simte prezenta Duhului,,,ci firea,…firea,si iarasi firea…
Moda,hainele,programele….si cam atat.
Nu inteleg de ce e asa,ce trebuie sa fac fiind fizic,singura ,dar inconjurata de oameni.
Nu inteleg de ce ma trece Domnul pe aici,am ramas fara surori prietene,mutandu+ma din Brasov si nu am reusit in 3 ani sa ma apropii de nimeni,,,totul e supeficial…
Zona Banatului e renumita pentru fala exagerata, in toate.Nu ma regasesc nicicum.
elisa said
Recomand si eu cartea lui Samuel Costiuc din 1999,o prelucrare dupa Omul spiritual de WN.
M-a ajutat mult.